CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 854 / 2011

Dosar nr. 888 / 2011

 

AVIZ

referitor la proiectul de Lege pentru corelarea unor reglementări privind facilitățile de călătorie, corespunzător noilor categorii de trenuri

 

Analizând proiectul de Lege pentru corelarea unor reglementări privind facilitățile de călătorie, corespunzător noilor categorii de trenuri, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.197 din 29.07.2011,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată, și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de lege, cu următoarele observații și propuneri:

1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare corelarea unor reglementări privind facilitățile de călătorie acordate persoanelor cu handicap grav, celor cu handicap accentuat,  persoanelor cu afecțiuni renale, pensionarilor din sistemul public de pensii, precum și pensionarilor din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, corespunzător noilor categorii de trenuri, ca urmare a adoptării terminologiei definite explicit pentru serviciile feroviare și utilizată în prezent în practica europeană, respectiv a transformării celor patru categorii actuale de trenuri (intercity, rapid, accelerat și personal) în următoarele categorii: intercity IC, interregio IR și regio R.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art.73 alin.(3) lit.p) din Constituția România, republicată, iar în aplicarea dispozițiilor art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul.

2. La art.I, pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă, este necesară reformularea părții dispozitive, astfel:

„Art.I. - Alineatele (1), (3) și (5) ale articolului 24 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:”.

3. Referitor la textul propus pentru art.24 alin.(5), pentru unitate în redactare cu alin.(1) și (3) este necesar ca expresia „la tren interegio cu regim de rezervare la clasa a II-a” să fie înlocuită cu sintagma „la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a”.

4. La partea dispozitivă a art.II, din considerente de redactare, expresiile „ale articolul 1”, respectiv „se modifică și se completează și vor avea următorul cuprins:” trebuie înlocuite cu sintagmele „ale articolului 1”, respectiv „se modifică și vor avea următorul cuprins:”.

5. La art.III, din aceleași rațiuni de redactare, expresia „Prezenta Lege” trebuie redată sub forma „Prezenta lege”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș   ILIESCU

 

București

Nr.